Academic Jazz Group

           Iaşul cultural. Iaşul artistic. Citadelă nu de mult înnoită cu un ansamblu urbanistic uriaş, Mall-ul „Pallas” – se pare, unul dintre cele mai mari din Europa…

          În luna octombrie a.c. au avut loc în numeroase locaţii ale burgului moldav două ample manifestări concomitente, „FILIT” (Festivalul de Literatură şi Traducere Iaşi – începând din 23 octombrie) şi „Festivalul Muzicii Româneşti” ediţia a XVII (21-27 octombrie). Amintita sărbătoare a artei sunetelor organizată de Filarmonica de Stat „Moldova” şi Universitatea de Arte „George Enescu” din oraşul gazdă în parteneriat cu Consiliul Judeţean, Primăria Municipiului, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Opera Naţională Română din Iaşi, Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” şi Casa de Cultură a Studenţilor, a inclus un foarte reuşit concert de jazz susţinut în sala CCS (în incinta căreia fiinţează Clubul de Jazz „Richard Oschanitzky”) de către Quintetul „Academic Jazz Grup” sub coordonarea cadrelor didactice universitare Romeo Cozma şi Dan Spînu.

          „Academic Jazz Group” este un ansamblu cu formulă deschisă, perpetuu primenită, întemeiat în anii ’90, prin componenţa sa perindându-se mai multe generaţii detinere talente – să-i amintim doar pe pianiştii Răzvan Boroda, Tudor Amarandei, vocalistele Marcela Buruian, Luiza Zan, bass-iştii Dan Spînu, Eddy Tîrîş. În actuala alcătuire, multi-premiatul quintet îi cuprinde pe doi licenţiaţi ai Universităţii de Arte „George Enescu”, talentatul percuţionist Cristian Cozma, un abil arhitect de ritmuri, pe vocalista Ilinca Traistă, absolventă a Secţiei Canto, ca şi pe trei studenţi – Alexandru Bîrlenghea la ghitară bass (an IV), Răzvan Pîrvu la pian (an II), Robert Cozma la trombon /an II), mezinul familiei Cozma, bun (şi premiat) improvizator. Omogenitate de ansamblu, creativitate spontană vădită semnificativ în inspirate solouri instrumentale şi vocale, simţ ritmic marcat de swing şi, mai presus de toate un real spirit de echipă – iată atributele vădite de cei cinci admirabili tineri în acreditarea unui program de recital aproape în întregime dedicat autorilor autohtoni. Astfel, au fost oferite publicului (la rândul său receptiv şi entuziast) compoziţii de Richard Oschanitzky –piesele de free jazz „Blue Brasil”, „Don’t Be Sad” în versiunile instrumentale de aranjament asigurate de Romeo Cozma, alte două teme de acelaşi autor, „Umbra” şi „Iubirea noastră” cu contribuţia vocală măiestrită a Ilincăi Traistă, „Printre nori” – dedicaţie a lui Romeo Cozma pentru Richard Oschanitzky şi „Blues Răzvan” – piesă a pianistului Răzvan Pîrvu închinată memoriei lui Johnny Răducanu. Au mai fost interpretate cu dăruire, competenţă şi juvenit patos piesele „Oriental Dance” de Robert Cozma (primă audiţie), „Butterfly” de Aziza Mustafa Zadeh (aceasta fiind unica piesă străină din program), într-un aranjament recompensat cu premiu în anul 2012 şi – surpriză pentru prezentatorul invitat, subsemnat al prezentelor rânduri – piesa „Un trifoi cu cinci foi” de Florian Lungu.

Academic Jazzz Group 2

       Iniţiativa punerii în „pagină organizatorică” a acestui concert a aparţinut cu deosebire pianistului, compozitorului (deţinător a numeroase premii şi distincţii pentru creaţiile sale, inclusiv în domeniile marii muzici), aranjorului, profesorului universitar, doctor în muzică Romeo Cozma (născut la 13 noiembrie 1955 la… Bucureşti), artist pe care nu exagerăm estimându-l drept un veritabil sine qua non şi factotum al jazz-ului ieşean contemporan.

Florian LUNGU

Sursa: UCMR – Revista ACTUALITATEA MUZICALA

No comments

You can be the first one to leave a comment.

Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>